Valorile si motivatia asociatiei Madalin Anghelescu

Stimate vizitator, aceasta asociatie a fost infiintata in anul 2014, dupa 17 ani de la nasterea baiatului meu Madalin, diagnosticat in primul an de viata cu tetrapareza spastica si retard psihomotor sever. Va marturisesc cu tristete ca aceasta situatie a marcat atat viata copilului meu cat si a intregii familii.

Pana la momentul aflarii diagnosticului am fost o mama implinita. Dan, primul meu copil implinise 4 ani si mi-am dorit un frate sau o sora pentru el. Nimeni nu s-a gandit ca venirea lui Madalin pe lume va schimba cursul vietii intregii familii. Astfel, odata ce am primit diagnosticul, am fost obligata sa dedic cea mai mare parte din timp ingrijirii lui Madalin. Am simtit ca el are mai mare nevoie de mine. Am inteles de atunci ca nu va putea supravietui singur. Va rog sa-mi permiteti sa multumesc cu aceasta ocazie fiului meu Dan pentru intelegerea de care a dat dovada si familiei mele, pentru ca mi-a oferit sprijin si iubire neconditionata. Familia mi-a dat siguranta si puterea sa merg mai departe.

Dupa 19 ani de efort psihic si fizic depus in cautarea solutiilor medicale de vindecare, sunt resemnata si convinsa ca nu mai pot sa fac nimic in acest sens. Reflectand la existenta lui Madalin care este obligat sa traiasca toata viata intr-un scaun cu rotile , iar eu la randul meu sa fiu insotitoarea lui, mi-am propus ca existenta lui Madalin sa aiba un sens mai bun decat cel de acum. Fiul meu Madalin m-a ajutat sa descopar care este sensul vietii mele. Ocupandu-ma de Madalin am realizat ca viata este un dar pretios si minunat pe care l-am primit toti.  

Am decis sa ma dedic acestei cauze umanitare pentru ca existenta mea si a lui Madalin sa aduca o contributie societatii in care traim. Imi doresc sa-i ajut pe cei aflati in aceeasi situatie ca si mine. Am considerat ca acum este momentul sa contribui prin actiunile mele la rezolvarea problemelor de baza ale familiilor care au in intretinere copii sau adulti cu dizabilitati. M-am intrebat : ce pot face ? cum pot face lucrurile mai bine ? Pot realiza mai multe lucruri gandind si actionand ca un membru responsabil al unei comunitati de persoane cu aceleasi probleme. 

Stiati ca …

  • Între 110 milioane și 190 de milioane de adulti din intreaga lume au dificultăți fizice si psihice semnificative ?
  • Peste un miliard de oameni, în jur de 15% din populația lumii, au o formă de dizabilitate ?
  • Ratele de invaliditate sunt în creștere din cauza îmbătrânirii populației și creșterea numarului de afectiuni cronice ? Sursa : Disabled-World.Com

Statisticile de mai sus ne ajuta sa cuantificam si sa intelegem cat de importanta este o categorie mai putin vizibila a societatii noastre si anume Comunitatea persoanelor cu dizabilitati. Totodata ne obliga moral sa ne implicam intr-o masura mai mare sau mai mica, astfel incat generatia de astazi si cea de maine sa fie capabila sa sustina aceasta comunitate.   Cum spunea cunoscutul Brendon Burchard : „La sfarsitul vietii ne vom intreba: Am trait ? Am contat ? A meritat ? Am avut un sens ? Am lasat ceva in urma ? „

Proiectul asociatiei noastre are la baza motivatia data de aceste intrebari fundamentale pe care fiecare dintre noi ni le adresam in subconstient. Intentia asociatiei este ca prin actiunile sale si prin mobilizarea unui numar cat mai mare de oameni competenti sa contribuie la mentinerea in viata a persoanelor cu dizabilitati. In campania noastra propunem un sistem de viata integrat unde persoanele cu dizabilitati traiesc intr-o societate fara bariere. Conform Declaratiei Universale a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948 : „Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi.”

Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de prețuire ca și rangul atins de o persoană în cadrul societății. În învățătura creștină, demnitatea umană, este un dar divin, care indiferent de condițiile în care trăiește individul, ia ca exemplu chipul lui Dumnezeu. În societate, sub forma termenului de demnitate se mai poate înțelege autonomia și libertatea gândirii cât și a comportamentului unui individ.”  Sursa : Wikipedia

Liliana Anghelescu
    Presedinte fondator