l

Bună ziua, mă numesc Anabella Andronescu, am 18 ani și sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ’’ Ion Neculce ’’ din București.

Sunt o adolescentă cu vise, aspirații, hobby-uri, prieteni și multe alte preocupări, ca toți ceilalți adolescenți.

Am venit pe lume în prima zi de vară a anului 1998, dar drumul meu nu a fost la fel de neted ca al altor copii. Din ziua aceea totul în viața părinilor mei avea să se schimbe – la scurt timp aflând că au un copil mai deosebit decât ceilalți, caci am avut mai multa nevoie de sprijin ca să mă dezvolt fizic. De atunci și până în prezent viața mea a însemnat multe ore de muncă, multă voință, dar și multe realizări.

Încă de la vărsta de cinci ani am fost încadrată într-un Centru de zi apoi în universul plin de farmec și mister al școlii “Sfinții Voievozi“unde am fost îndrumată și sprijinită de o echipă minunată condusă de un om deosebit și anume doamna director Soare Iuliana cât și de colegi,prieteni și părinți. Cel mai mare dar de la aceasta școală a fost dragostea de învățătură pe care mi-au dat-o dascălii de acolo.

Faptul că nu pot scrie și nu pot merge ca toți ceilalți nu a fost un impediment și iată-mă ajunsă în al treilea an de liceu. Recunosc că îmi este foarte greu, că nu am accesul necesar de a mă deplasa la toate orele pentru că se țin la etaj,dar caut să găsesc și aici sprijinul din partea domnilor profesori și a colegilor, care m-au acceptat așa cum sunt.

Uneori oamenilor le vine greu să se uite la persoanele care se afla într-un scaun cu rotile. Ei nu știu cum să mă abordeze, așa că trec pe lângă mine fără să-mi spună vreun cuvânt, dar mie mi-ar face mare plăcere să port o conversație, decât să fiu compătimită și nebăgată în seamă.

Dar nu mă dau bătută și merg mai departe, cu speranța în suflet că voi termina liceul și voi ajunge la facultatea pe care mi-o doresc .Prin profesia de psiholog pe care mi-am ales-o, voi încerca sa fiu de ajutor și persoanelor cu dizabilități și celor fără dizabilități.

Este o realitate faptul că am nevoie de sprijinul celor din jur, dar vreau să demonstrez că viața nu se limitează doar la posibilitatea de a merge în picioare, ci înseamnă cunoaștere, gândire, simțire, iubire de oameni, iubire de frumos.